3 trucuri pentru un ten mai luminos și un aspect plăcut al pielii

3 trucuri pentru un ten mai luminos și un aspect plăcut al pielii.

Există nenumărate moduri în care poți avea grijă de tenul tău, astfel încât acesta să pară plin de vitalitate. Nu este vorba doar de tratamentele din salonul de înfrumusețare, ci și de stilul tău de viață sau de cum îți începi ziua. Pentru ca tu să începi luna noiembrie în forță, ți-am pregătit un material care să te ajute să ai un ten plin de vitalitate.

Așadar, să pornim la drum! 🙂

Fă exerciții în fiecare dimineață.

Când te trezești dimineața, pentru a-ți îmbunătăți cirulația sângelui, antrenează-te 30 de minute, făcând exerciții cardio sau chiar yoga. Anumite exerciții de yoga, la care este nevoie să stai cu capul în jos, ajută la îmbunătățirea fluxului de sânge. Acesta diminuează cearcănele care se dezvoltă sub ochi și ajută circulația sângelui la nivelul întregului organism. Este modalitatea prin care poți avea bujori în obrăjori în mod natural. 🙂 Mai mult, nu doar obrăjorii tăi vor fi revigorați, ci întregul organism, deoarece exercițiile fizice stimulează energia.

Fă un duș în fiecare dimineață, iar la final stai 10 secunde sub apă rece

Fă un duș în fiecare dimineață, iar la final stai 10 secunde sub apă rece. Acest te va ajuta să te simți mai energizat/ energizată, iar fața ta va avea un plus de stălucire, deoarece apa rece va închide porii și cuticulele părului. Ideal este să lași apa să îți curgă direct pe față pentru a stimula circulația și pentru a restabili culoarea din obraji.

Consumă citrice în fiecare dimineață.

Consumă grapefruit, portocală sau lămâie în fiecare dimineață. Evită alimentele care conțin făină albă sau zahăr, deoarece acestea fac ca tenul tău să fie mai tern și obosit. În mod contrar, citricele vor contribui la creșterea energiei, deoarece au un conținut ridicat de Vitamina C. Dacă nu dorești să consumi citrice poți recurge la geluri de duș care au extracte naturale.

You May Also Like